Nomad in jurul Bucurestiului

Ieri ne-am trezit dis-de-dimineata si am luat-o inspre Domeniul Stirbei. Mama nu mai fusese acolo, asa ca era o buna ocazie sa o scot la o prima plimbare cu efect prelungit, in bataia soarelui. Locul este minunat, si, desi palatul in sine nu arata grozav nici ca arhitectura, dar nici ca stare actuala, capela este o adevarata bijuterie.

Am ajuns la prima ora, nu era tipenie de om. Noi si copacii. Noi si toporasii. Noi si lebada neagra 😀 Eu aveam ca si contrapunct marea de oameni frumosi de anul trecut, de la SummerWell. Cele doua tablouri infatisau acelasi loc, dar imaginile era clar din alte vremuri. Acum se simtea parca apasarea trecutului, dar si tristetea unui loc frumos, de care iti aduci aminte atat de rar incat te doare.

Dincolo insa de singuratatea locului, soarele si-a facut datoria, aceea de a anima copacii, iarba, podetul, dar mai ales capela, aceasta opera de arta, marturie a unor vremuri cu adevarat glorioase. Este atat de impunatoare incat simti cum iti da o palma, pentru a te pune la locul tau de om supus efemeritatii. Caci ea este eterna.

Dar sa lasam putin filosofia la o parte, c-apoi am petrecut o zi perfecta ieri. La intoarcere am trecut si pe la Mogosoaia. Ei bine, stiti ca acolo lucrurile sunt mai organizate, ceea ce face sa fie o destinatie mult mai populara. Iar lucrul asta nu ne-a deranjat catusi de putin. Doar am putut sa beau o bere a timpurilor noastre. C-apoi traim un prezent tare frumos 😀

Port vesta autentic romaneasca, jeansi Bershka, geanta vintage, palarie fetru, tricou Zara.