Prinsi in fapt

Maestrii ai improvizatiilor, eu si fotograful aflat la datorie ne-am simtit inspirati de micuta gara a orasului meu natal. Cum ideea ne-a lovit pe moment, evident ca nu aveam hainele potrivite, doar o statie feroviara inseamna romantism, iar jeansii scurti, rupti pe alocuri nu erau nicidecum alegerea potrivita.

Cum tricourile basic, gri, albe, negre nu-mi lipsesc, am cautat printre hainele mamei in speranta ca voi gasi obiectul vestimentar salvator. Am gasit aceasta fusta facuta chiar de ea (da, se pricepe!), pe care o incercam ori de cate ori aveam ocazia, copil fiind.

Cand sa iesim pe usa, apare tatal meu cu un buchet de trandafiri proaspat culesi din gradina. Mi-nu-nat: inca un accesoriu romantic. Ajunsi la gara, locul unde odata bateam mingea, incepem sa ne facem de cap cu aparatul foto. Nu mult a durat distractia ca apare „seful de post”, militian devotat, care ne atrage atentia ca „nu avem voie sa facem poze; e institutie publica.” No shitt?!

Dispare omul legii, continuam sa ne facem de cap. In timp ce ne zbenguiam de mama focului, auzim o voce oarecum familiara: „Bah, da’ v-am zis cu frumosu!” si poliloghia continua, in timp ce venea spre noi. Am rupt-o la fuga, cu trandafirii tremuranda, razand de mama focului 😀

Fix asa ma simteam in urma cu ceva mai multi ani, cand furam flori ori capsuni. Si era bine!