Dintotdeauna am crezut ca o sa sfarsesc avand viata de artist. Nu, nu am crezut, am vrut sa fiu cumva, intr-un fel, legata de lumea artei. Libertatea spiritului sa nu fie o chestie asa..ascunsa si susotita pe la colturi, ci asumata, traita ca atare. Actually, incepusem bine. Multi ani am facut gimnastica si dans, ambele componente ramanandu-mi inca in stare latenta, tranformate cumva in programul meu de sport de la care nu ma abat.

Revenind la viata de artist, ce m-a adus iar la gandul asta a fost Vicky Cristina Barcelona, pe care l-am revazut vinerea trecuta, cumva ca o extensie eliberatoare a unui pahar de vin. Mai mult nu am rezistat. Finalul filmului a revenit ca o concluzie trasa deja de ceva vreme: concretul bate filmul, iar povestile astea sunt facute tocmai pentru a ramane povesti de spus la batranete, si nu o stare de fapt permanenta. Ceea ce iti lasa un gust amar, pentru ca, nu-i asa, oricat de fascinanta poate fi, din exterior, viata de artist, in realitate este una plina de incertitudine, iar noua, oamenilor de secol 21 nu ne place nesiguranta. Vrem sa stim, domle, unde vom fi peste 5 ani. Daca nu stii, nu ai tel in viata. Yeah, right!

Si totusi, viata inseamna ceva mai mult decat siguranta zilei de maine. Inseamna sa nu te panichezi cand simti ca pierzi controlul, ci sa traiesti momentul ca atare. Ca pe o stare de nou, suspans, emotie. Dar mai inseamna si echilibru (ca tot auzim termenul asta in orice carte de dezvoltare personala), iar aici intervine fiecare cu maiestria lui de a gasi ponderea exacta de certitudine vs. incertitudine.

Eu stiu doar ca nu ma pot lipsi de niciuna dintre ele. Iar la viata de artist o sa visez in continuare. Cel mai probabil, pana la adanci batraneti.

vintage blouse

bluza volane

bluza bleu

ochelari soare

vintage jeans

vintage-bag

Citeste si: