Nu cred ca mai este necesar sa spun cat iubesc varsta copilariei, varsta de aur, dupa cum era corect apreciata de Creanga in operele sale. Ca tot veni vorba de Creanga, chiar astazi am sa recitesc “Amintiri din copilarie” pentru a ma intoarce, fie si pentru cateva momente, in acele vremuri dragi.

Doar sa-mi indrept putin gandurile catre varsta voastra, dragi copii, si ma podidesc lacrimile. Si ma apuca plansul de nostalgie, nicidecum de tristete amara. Pentru ca am avut o copilarie fericita, inocenta, frumoasa si plina de nazdravanii. Multumesc tie, mama! Pentru rabdare si pentru toata grija pe care mi-o arati zilnic. Multumesc tie, tata! Pentru intelegerea de care ai dat dovada, mai ceva decat o mama, cand veneam cu capul plin de vanatai sau cu genunchii zdreliti pana la os.

Multumesc tie, fratele meu, pentru ca mi-ai oferit ocazia sa-mi dezvolt simtul matern prin grija pe care ti-am purtat-o si ti-o port si acum. Si mai ales multumesc pentru minunatele partide de pescuit de la tara, la bunici, pe cand aveam 7-8 anisori.

Da! Vreau sa fiu din nou copil. As vrea numai pentru o secunda sa mai simt fiorii de altadata ca atunci cand urcam pe furis in copaci sa mai fur cateva cirese, caise sau mere, dupa caz. As da munti si oceane sa mai alerg desculta in fata curtii bunicilor doar-doar sa nu ma atinga mingea la “Ratele si vanatorii”.

As da grijile de acum fara ezitare pe rasetele si lacrimile copilariei ca atunci cand nu-mi iesea o figura de gimnastica. As da chiar bucuriile de acum pe amaraciunea unui copil care cade de pe bicla.

La multi ani, copile drag!