Dintotdeauna m-am declarat fan al incaltarilor gratioase, al talpilor insesizabile, care, parca, te fac sa plutesti. Un exemplu viu il reprezinta colectia mea de pantofi, ghete, cizme si sandale, care nu au niciun soi de platforma care sa insoteasca tocul. Asocierea mi s-a parut mereu grotesca, “din topor”, lipsita de eleganta.

Alegerile mele mi-au parut intotdeauna corecte. Piciorul este parca mai stilat, mai delicat, iar pantoful nu face decat sa prelungeasca aceste parti ale corpului pe care le dorim, fara incetare, a fi mai lungi.

Trendul ma contrazice. Inca de anul precedent, au aparut din ce in ce mai multe colectii ale marilor case de moda care promovau platformele: de la cele mai banale asocieri, pana la cele mai dramatice incaltari.

Numerosi designeri, dintre care amintesc Gucci, Giambattista Valli, regretatii Yves Saint Laurent si Alexander McQueen (adevarate repere istorice in moda), au impodobit picioarele zvelte ale modelelor, cu opere de arta incununate cu platforme generoase.

platforme

 

Colectiile primavara-vara 2010 au mustit in astfel de exemplare, punctul culminant fiind reprezentat, dupa cum era de asteptat, de propunerile “copilului teribil al modei”, McQueen si de infatuarea artistica a controversatei Lady Gaga, purtandu-i creatiile.

De aici la raspandirea trendului la urmatorul nivel al industriei fashion n-a fost decat un pas. Nume precum Zara, Mango, Asos.com, Aldo, Batta au preluat trendul si l-au adaptat propriilor produse. Chiar si la “renumitele” magazine cu marfa chinezeasca gasesti exemplare (nu atat de redutabile) similare celor high-class.

Iar acum, daca stau bine sa ma gandesc, platformele m-au convins. Drept urmare am ales sa imi comand online o pereche superba de sandale, din piele intoarsa, de un orange-coral. Cum ghinionul s-a decis sa ma urmeze, numarul 3 UK (echivalent al 36) imi este milimetric mare. (Port 35-36, iar sandalele mele nu au bareta ca sa imi forteze piciorul sa stea pe calapod). (Sfat: Nu comandati incaltaminte de pe Internet. Exista nenumarate tipuri de calapod, cum exista nenumarate constructii de picior. De aceea, cel mai bine este sa ii probezi in magazin, sa vezi daca iti vin, iar abia apoi sa ii achizitionezi).

Trecand peste acest nefericit episod, platformele vin chiar foarte bine in picior. Unde mai pui ca sunt si comode?! Mai jos aveti o lista a modelelor cu platforma, care mi-au intrat in gratii:

 

sandale platforma

Citeste si:

  • Oriunde te uitai, vedeai un colt de raiOriunde te uitai, vedeai un colt de rai Probabil ca o sa faceti alergie de la atatea poze cu zapada in News Feed-ul vostru, dar […]
  • Cu imprumutCu imprumut Daca aseara am aterizat pe nepusa masa acasa la ai mei (a se citi: fara haine de schimb, […]
  • BacovianBacovian Verde crud, verde crud… Mugur alb, şi roz şi pur, Vis de-albastru şi azur, Te mai […]
  • Traiesc un cliseu si-mi placeTraiesc un cliseu si-mi place A fost nevoie de cod portocaliu, aproape rosu, ca sa pun stop panicii care se instaleaza […]